Tiger-Style Win at the Arnold Palmer Invitational / Victorie în stilul Tiger la Arnold Palmer Invitational

And was there any doubt...?

Tiger began the tournament with an even par 70, 5 shots behind the first round leaders, but was there any doubt...?

He was missing putts all-over the place and this continued all through the second round, when he shot a two-under 68 to make the cut 7 shots behind the halfway leaders, but was there any doubt...?

He carded a four-under 66 on Saturday to have a share of the lead. He already had a record of 42-3 when holding the lead after 3 rounds going into this tournament and was there any doubt...?

Woods was still tied for the lead with Bart Bryant when teeing off the 18^th, with Bryant making par in the group ahead and finishing with a 67, at 9 under for the tournament, but was there any doubt...?

He played his tee shot into the fairway, then played an aggressive approach to the green on this treacherous hole, guarded by water all across the right side, with rocks coming into play if the approach was either short or rightish. He brought it to about 24 feet of the pin, with a shot that was according to him “his best of the week”. He had that 24-footer for birdie to avoid a play-off with a clubhouse-resting Bart Bryant and to win the Arnold Palmer Invitational for the 5^th time. And was there any doubt...? He lined it up, a couple of practice swings, putter behind the ball, back and through, left to right break, slowing down but trickling in...

With the 64^th win on the PGA TOUR, Tiger ties Ben Hogan for an all-time third place in number of victories. Could be 65, this week at the World Golf Championships CA Championship, where he defends the title from 2007.

But the question remains: was there any doubt... in his mind that he could win it? Judging from his reaction as the final putt went in, as you can see in the video above, his cap thrown to the ground, a tension build-up releasing through a roar, his eyes full of emotions as he watched his playing partner from the last round, Sean O’Hair, making his putt to finish tied for third, I would say yes, there was. Those are the gestures of someone who started badly, who was nearly out of contention, who had doubts of ending his victory-streak on a sunny afternoon in Orlando, but who despite these doubts never lost hope, who rallied and managed to, if not surprise, then to stun everyone who believed in him with another jaw-dropping performance. It’s a lesson to be learned, for doubt in oneself must never defeat hope in ones abilities and strength.

Here are the final results:

1	Tiger Woods	-10	>	70	68	66	66
2	Bart Bryant	-9	>	68	68	68	67
T3	Cliff Kresge	-7	>	67	68	71	67
T3	Vijay Singh	-7	>	66	65	73	69
T3	Sean O'Hair	-7	>	72	69	63	69
T6	Ken Duke	-6	>	67	67	72	68
T6	Hunter Mahan	-6	>	68	72	65	69

------------------

A existat oare vreun dubiu...?

Tiger şi-a început turneul cu un even par 70, 5 lovituri în spatele liderilor primei runde, dar a existat oare vreun dubiu...?

Rata putt-uri încoace şi-ncolo, continuând aşa şi de-a lungul întregii runde a doua, când a reuşit un scor de 2 sub par 68 pentru a rămâne deasupra cut-ului, la 7 lovituri în spatele liderilor la jumătatea turneului, dar a existat oare vreun dubiu...?

A înregistrat un scor de 4 sub par 66 sâmbătă, preluând conducerea la egalitate cu alţi 4 jucători. Woods avea deja un record înainte de acest turneu, impunându-se de 42 de ori din 45 când conducea după 3 runde şi a existat oare vreun dubiu...?

Woods era încă la egalitate cu Bart Bryant când a ajuns pe tee-ul celei de-a 18-a cupe, Bryant reuşind un par în grupul din faţă şi încheiând cu un 67, la 9 sub par pentru turneu, dar a existat oare vreun dubiu...?

A jucat lovitura de pe tee până pe fairway, apoi a dat o lovitură agresivă către green, la această cupă periculoasă, păzită de apă pe toată partea sa dreaptă, pietre dând bătăi de cap oricărui jucător care îşi lăsa a doua lovitură prea scurtă sau prea înspre dreapta. Tiger şi-a dus mingea până la aproximativ 8 metri de steag, după o lovitură care conform spuselor lui a fost “cea mai bună a săptămânii pentru el”. Îi mai rămăseseră doar 8 metri pentru birdie, pentru a evita un play-off cu Bart Bryant care se odihnea deja în clubhouse şi a câştiga Arnold Palmer Invitational pentru a cincea oară. Şi a existat oare vreun dubiu...? Şi-a aliniat putt-ul, câteva lovituri de antrenament, putter-ul în spatele mingii, pendularea înapoi şi înainte, mingea a pornit, prinzând o pantă care i-a modificat traiectoria de la stânga la dreapta, încetinind dar strecurându-se în cupă...

Cu cea de-a 64-a victorie în PGA TOUR, Tiger l-a egalat pe Ben Hogan (care va urma şi el în seria LEGENDELE GOLFULUI) în clasamentul numărului total de victorii în tur. Ar putea deveni 65, săptămâna viitoare la World Golf Championships CA Championship, unde îşi va apăra titlul din 2007.

Dar întrebarea rămâne: a existat oare vreun dubiu... în mintea sa că ar putea să nu câştige? Judecând după reacţia sa în timp ce ultimul putt a intrat în cupă, după cum puteţi vedea în clipul de mai sus, când şi-a aruncat şi cap-ul pe jos, eliberându-se de tensiunea acumulată printr-un răget, cu ochii plini de emoţie în timp ce îl privea pe partenerul său de joc din ultima rundă, Sean O’Hair reşind putt-ul pentru a termina la egalitate pe locul 3, aş spune că da, a existat. Acelea sunt gesturile unei persoane care a început prost, care era aproape în afara turneului, care se temea că şirul său de victorii consecutive va lua sfârşit într-o după-masă însorită la Orlando, dar care în ciuda acestor temeri şi dubii nu şi-a pierdut speranţa, care şi-a revenit şi a reuşit, dacă nu să surprindă, atunci să lase cu gura căscată pe toţi, chiar şi pe cei ce credeau în el, cu încă o evoluţie formidabilă. E o lecţie de învăţat aici, căci neîncrederea în sine nu trebuie să învingă niciodată speranţa în abilităţi şi putere.

Iată rezultatele finale:

1	Tiger Woods	-10	>	70	68	66	66
2	Bart Bryant	-9	>	68	68	68	67
T3	Cliff Kresge	-7	>	67	68	71	67
T3	Vijay Singh	-7	>	66	65	73	69
T3	Sean O'Hair	-7	>	72	69	63	69
T6	Ken Duke	-6	>	67	67	72	68
T6	Hunter Mahan	-6	>	68	72	65	69

Legends of Golf - Arnold Palmer / Legendele Golfului - Arnold Palmer

As the Arnold Palmer Invitational brings together the best players in the world at Bay Hill Club & Lodge this week, it’s time for me to start a series of articles under the name “Legends of Golf”, which will present some of the best players in the history of this sport, their achievements and interesting facts about them.

So the first chapter in this series is going to be about Arnold Palmer, “The King” or Arnie as people liked to call him. Palmer was born in 1929 in the Commonwealth of Pennsylvania as the son of a greens keeper at the modest Latrobe Country Club. He helped his father at work and got to learn what golf was about. Soon enough, his talent became obvious as he carded his first under 70 round at the age of 7.

He attended Wake Forest University, North Carolina on a golf scholarship but left before graduation to serve 3 years in the Coast Guard, recovering from the death of a close friend. His first great win came in 1954, when he won the U.S. Amateur Championship (a match play type of event) at the Country Club of Detroit 1 up against Robert Sweeny Jr., which represented his springboard to professional golf.

He turned pro a few months later and took the Canadian Open as his first win on the PGA TOUR in 1955. After another 7 wins in the next 3 years, he won his first major, the Masters of 1958. He would then go on to win the Masters in ‘60, ‘62 and ‘64. These years were the best of his career with 29 wins across a span of just 4 years. Among these victories were a U.S. Open title in 1960 and two Open Championship titles in 1961 and 1962. Palmer went to play across the “Pond” at a time when US players didn’t and by this assured the status of the Open Championship among the 4 Majors. Back then, US players didn’t bother to travel that far to play in a competition with small purse, dominated by the Europeans and played on link courses so different from what they were used to.

Arnold Palmer won at least one event each year in the PGA TOUR until 1971 and won his last competition on the tour in 1973 at the Bob Hope Desert Classic. After that he participated in the Senior PGA Tour (now called The Champions Tour) and had 10 more wins, 5 of which were senior majors.

He has been inducted into the World Golf Hall of Fame in 1974 (in the first “wave” along with the likes of Sam Snead, Jack Nicklaus, Bobby Jones, Ben Hogan, Byron Nelson, Gary Player, Francis Ouimet, Gene Sarazen, Harry Vardon and Walter Hagen) and won the PGA Tour Lifetime Achievement Award, in 1998, which honors individuals who have made an outstanding contribution to the PGA TOUR over an extended period of time through their actions on and off the golf course.

He won the Vardon Trophy, awarded annually to the PGA TOUR’s leader in scoring average, 4 times in 1961, 1962, 1964 and 1967.

He was elected PGA Player of the Year in 1960 and 1962.

With 62 PGA TOUR wins, he is in 5^th place in an all-time “number of wins ranking”, having just been surpassed by Tiger Woods.

Out of those 62 wins, 7 were majors titles (4 Masters, 1 U.S. OPEN and 2 OPEN Championships). Arnie never won the PGA Championship, but finished second on three occasions.

The King played on 6 Ryder Cup teams and captained two. He also captained the Presidents Cup Team in 1996.

Other personal records:

Best 18-Hole Round

62, 1959 Thunderbird Invitational, fourth round; 1966 Los Angeles Open, third round

Best Opening Round

64, 1955 Canadian Open; 1962 Phoenix Open; 1970 Citrus Open; 1970 Greensboro Open; 1971 Westchester Classic

Best Second Round

63, 1961 Texas Open

Best Third Round

62, 1966 Los Angeles Open

Best Fourth Round

62, 1959 Thunderbird Classic

Lowest Score, First 36 Holes

130, (67-63), 1961 Texas Open

Lowest Score, First 54 Holes

195, (64-67-64), 1955 Canadian Open

Lowest 72-Hole Score

265, (64-67-64-70), 1955 Canadian Open

Biggest Victory Margin

12, 1962 Phoenix Open

Most Consecutive Birdies

7, 1966 Los Angeles Open, third round

Holes-in-One

19, three in PGA Tour events, four on Senior PGA Tour, one in Japan

All-Time Low 18-Hole Score

60, Latrobe Country Club, September, 1969

------------------------------

Arnold Palmer & Vijay Singh after the Arnold Palmer Invitational 2007

Copyright © Associated Press

------------------------------

În timp ce turneul Arnold Palmer Invitational reuneşte în această săptămână la Bay Hill Club & Lodge cei mai buni jucători ai lumii, voi începe o serie de articole intitulată “Legendele Golfului”, care va prezenta cei mai buni golferi din istoria acestui sport, realizările lor, cât şi alte lucruri interesante despre ei.

Deci primul capitol al acestei serii va fi despre Arnold Palmer, “Regele” sau Arnie, cum îi spunea lumea. Palmer s-a născut în 1929 în Commonwealth-ul Pennsylvania ca fiu al unui îngrijitor de green-uri la pe atunci modestul Lacrobe Country Club. El îşi ajuta tatăl la muncă şi a ajuns astfel să înveţe foarte repede despre acest sport. În puţin timp, talentul lui a devenit vizibil, el reuşind primul său scor sub 70 la vârsta de 7 ani.

El a urmat Universitatea Wake Forest din Carolina de Nord pe o bursă de golf, dar a renunţat înainte de absolvire, pentru a servi 3 ani în Paza de Coastă, revenindu-şi după moartea unui prieten foarte apropiat. Prima lui mare victorie a venit în 1954, când a câştigat Campionatul American pentru Amatori (un turneu de tipul match play) la Country Club of Detroit 1 up împotriva lui Robert Sweeny Jr., aceasta reprezentând trambulina lui de lansare în golful profesionist.

Arnie a devenit profesionist câteva luni mai târziu şi a învins în Open-ul Canadian în 1955, reportând prima lui victorie în PGA TOUR. După încă 7 victorii în următorii 3 ani, el a câştigat şi primul său turneu de mare şlem : Masters-ul din 1958. Regele s-a impus apoi şi în Masters-urile din ’60, ’62 şi ’64. Aceşti ani au reprezentat apogeul carierei sale cu 29 de victorii în doar 4 ani. Printre acestea se numără şi un titlu la U.S. Open-ul din 1960 (când a revenit incredibil în ultima rundă, recuperând cele 7 lovituri ce-l despărţeau de liderul rundei a treia) dar şi două titluri la Open Championship în Marea Britanie în 1961 şi 1962. Palmer a mers dincolo de Atlantic într-o perioadă în care jucătorii americani nu se duceau şi prin aceasta a asigurat statutul acestui turneu ca unul dintre cele 4 turnee de mare şlem din fiecare an. Pe atunci, americanii nu se sinchiseau să călătorească atât de departe pentru a participa la o competiţie cu premii mici, dominată de europeni şi disputată pe aşa-numitele links, foarte diferite de traseele americane cu care erau obişnuiţi.

Arnold Palmer a continuat să câştige cel puţin un turneu în PGA TOUR până în 1971 şi a învins pentru ultima dată în tur în 1973 la Bob Hope Desert Classic. După aceasta, el a participat în turul pentru seniori (Senior PGA Tour, numit acum The Champions Tour) şi a obţinut 10 victorii, dintre care 5 au fost turnee de mare şlem pentru seniori.

Regele a fost introdus în World Golf Hall of Fame în 1974 (în primul “val” alături de Sam Snead, Jack Nicklaus, Bobby Jones, Ben Hogan, Byron Nelson, Gary Player, Francis Ouimet, Gene Sarazen, Harry Vardon and Walter Hagen) şi a fost onorat în 1998 cu PGA Tour Lifetime Achievement Award, pentru ceea ce a realizat de-a lungul vieţii în şi pentru acest sport, atât pe traseele de golf cât şi în afara acestora.

A câştigat Trofeul Vardon, acordat anual liderului PGA TOUR la media de scor, de 4 ori în 1961, 1962, 1964 şi 1967.

A fost ales jucătorul anului de către PGA în 1960 şi 1962.

Cu cele 62 de victorii în PGA TOUR, el se află pe locul 5 într-un clasament all-time a numărului de victorii, fiind depăşit doar în urmă cu trei săptămâni de Tiger Woods.

Din cele 62 de victorii, 7 au fost titluri de mare şlem (majors) : 4 Masters-uri, un U.S. Open şi 2 Open Championship. Arnie nu a câştigat niciodată PGA Championship, dar a fost foarte aproape, încheiând pe locul 2 în trei ocazii diferite.

Regele a făcut parte din 6 echipe de Ryder Cup şi a fost căpitanul echipei de 2 ori. A fost de asemenea căpitanul echipei de Presidents Cup în 1996.

Alte recorduri personale :

Cel mai bun scor într-o rundă de 18 cupe

62, 1959 Thunderbird Invitational, runda a 4-a; 1966 Los Angeles Open, runda a 3-a

Cel mai bun scor în prima rundă

64, 1955 Canadian Open; 1962 Phoenix Open; 1970 Citrus Open; 1970 Greensboro Open; 1971 Westchester Classic

Cel mai bun scor în a doua rundă

63, 1961 Texas Open

Cel mai bun scor în a treia rundă

62, 1966 Los Angeles Open

Cel mai bun scor în a patra rundă

62, 1959 Thunderbird Classic

Cel mai bun scor în primele 36 de cupe

130, (67-63), 1961 Texas Open

Cel mai mic scor în primele 54 de cupe

195, (64-67-64), 1955 Canadian Open

Cel mai mic scor în 72 de cupe

265, (64-67-64-70), 1955 Canadian Open

Victoria cu cea mai mare diferenţă

12, 1962 Phoenix Open

Cele mai multe birdie-uri consecutive

7, 1966 Los Angeles Open, runda a 3-a

Aşi (Holes-in-One)

19, trei în competiţii PGA Tour, patru în Senior PGA Tour, unul în Japonia

Cel mai mic scor în afara PGA TOUR

60, Latrobe Country Club, Septembrie, 1969

Sean O'Hair against the nature at the PODS Championship / Sean O'Hair împotriva naturii la Campionatul PODS

<- Sean O'Hair during his last round

Credit: Sam Greenwood/Getty Images


Scores were high this weekend in Tampa Bay, Florida, at the PODS Championship. Adding to the toughness of the course was the bad weather which not only extended rounds and canceled tee times, but also added several shots on the scorecards of the pros competing for a nice purse of 5.3 million $, of which 954000 $ would go to the winner.

The first round saw scores between 65 and 84 on the par 71 Copperhead course at the Innisbrook Resort, with people like Lee Janzen, Bart Bryant, Kenny Perry and Stuart Appleby carding the lowest scores.

The second round extended until Saturday, as a thunderstorm interrupted the players who were competing on Friday afternoon. The cut was made at 3 over par and this sent home a lot of good golfers: Ernie Els (the Honda Classic winner from last week) , Steve Lowery and J.B. Holmes (in the top 10 of the FedExCup for last week), Brian Bateman and Vaughn Taylor (both carded low scores in the first round) among others...

Stewart Cink, the finalist of this year's Accenture Match Play Championship, was ahead of the pack after the third round and seemed to play some decent enough golf to win it, but he stumbled during his last 9 holes on Sunday and was overtaken by a solid-playing Sean O'Hair, who finished at 4 under for the tournament, 2 under for the last round. He was the only player to have no over par round and went on to win by 2 shots over six players who finished tied for 2nd. See the first part of the leaderboard underneath.


Here are the final results:

1		Sean O'Hair		-4	>	69	71	71	69
T2		John Senden		-2	>	67	74	74	67
T2		Ryuji Imada		-2	>	72	70	72	68
T2		George McNeill		-2	>	70	72	71	69
T2		Troy Matteson		-2	>	70	72	71	69
T2		Billy Mayfair		-2	>	68	71	71	72
T2		Stewart Cink		-2	>	66	73	69	74
T8		Rod Pampling		-1	>	70	71	73	69
T8		Brandt Snedeker		-1	>	69	68	73	73

----------------------


Stewart Cink lost his lead on the last 9 holes

Credit: Sam Greenwood/Getty Images



Ryuji Imada finished tied for 2nd

Credit: Sam Greenwood/Getty Images
----------------------

Scorurile au fost mari în acest sfârşit de săptămână la Tampa Bay, Florida, la Campionatul PODS. Adăugând la dificultatea traseului, vremea rea nu numai că a prelungit rundele şi dat peste cap programul, ci a şi adăugat mai multe lovituri pe scorecard-urile jucătorilor ce s-au întrecut pentru un premiu de 954000 $ , premiile totale fiind în valoare de 5,3 milioane $.

Prima rundă a văzut scoruri între 65 şi 84 pe traseul Copperhead de par 71 de la Innisbrook Resort, cu jucători ca Lee Janzen, Bart Bryant, Kenny Perry şi Stuart Appleby reuşind cele mai bune evoluţii.

Runda a doua s-a extins până sâmbătă, fulgerele şi furtuna întrerupând jucâtorii care evoluau vineri după-masă. Linia de cut s-a tras la 3 peste par şi astfel o mulţime de jucători buni au fost nevoiţi să plece acasă : Ernie Els (câştigătorul de săptămâna trecută de la Honda Classic) , Steve Lowery şi J.B. Holmes (ambii în primii 10 în clasamentul FedExCup de săptămâna trecută), Brian Bateman şi Vaughn Taylor (ambii cu scoruri foarte bune în prima rundă) printre alţii...

Stewart Cink, finalistul campionatului de Match Play Accenture de anul acesta, se afla în faţa tuturor după runda a treia şi părea să joace un golf destul de bun pentru a obţine victoria finală, dar s-a împiedicat de-a lungul ultimelor 9 cupe de duminică şi a fost depăşit de Sean O’Hair, care a terminat la 4 sub par pentru turneu, 2 sub par în ultima rundă. El a fost singurul jucător care nu a avut vreo rundă peste par şi a câştigat cu 2 lovituri avans faţă de 6 jucători ce au încheiat la egalitate pe locul 2.Prima parte a clasamentului poate fi văzută mai jos.

Iată rezultatele finale:

1	Sean O'Hair	-4	>	69	71	71	69
T2	John Senden	-2	>	67	74	74	67
T2	Ryuji Imada	-2	>	72	70	72	68
T2	George McNeill	-2	>	70	72	71	69
T2	Troy Matteson	-2	>	70	72	71	69
T2	Billy Mayfair	-2	>	68	71	71	72
T2	Stewart Cink	-2	>	66	73	69	74
T8	Rod Pampling	-1	>	70	71	73	69
T8	Brandt Snedeker	-1	>	69	68	73	73